We are here for you
(021)327.87.27

No products

Free shipping! Shipping
0,00 Lei Total

Check out

Product successfully added to your shopping cart
Quantity- +
Total
There are 0 items in your cart. There is 1 item in your cart.
Total products (tax incl.)
Total shipping (tax excl.) Free shipping!
Total (tax incl.)
Continue shopping Proceed to checkout

Contractul colectiv de munca: ce este, lege si cand se incheie

Data publicare articol: 10-05-2019
Data modificare articol:06-08-2020

Contractul colectiv de munca - ce este, cum se negociaza, ce clauze contine si cand se incheie

Contractul colectiv de munca, conform Codului Muncii, reprezinta o conventie scrisa incheiata intre angajator sau organizatia patronala si angajati, reprezentati prin sindicate sau in alt mod legal. Acest tip de contract prevede clauzele clare legate de conditiile de munca, salarizare, concediu, sanatate si securitate in munca, dar si alte drepturi si obligatii in ceea ce priveste locul de munca.

Ce este contractul colectiv de munca - aspecte legale

Care sunt partile contractului colectiv de munca

Care sunt clauzele principale ale contractului colectiv de munca

Negocierea contractului colectiv de munca

Valabilitatea si incetarea contractului colectiv de munca

Avantajele incheierii unui contractul colectiv de munca

Ce este contractul colectiv de munca - aspecte legale

Contractul colectiv de munca (CCM) este reglementat de Codul Muncii (Legea nr. 53/2003, actualizata) si de Legea Dialogului Social (Legea nr. 62/2011 republicata, modificata si completata).

Ce e important de mentionat este faptul ca, asa cum arata art. 229 din Codul Muncii, negocierea contractului colectiv de munca este obligatorie, exceptand cazul in care compania respectiva are mai putin de 21 de angajati. Totodata, contractele colective de munca sunt valabile pentru toti salariatii unei companii.

Care sunt partile contractului colectiv de munca

Asa cum am mentionat anterior, contractul colectiv de munca reprezinta o conventie scrisa intre angajator si angajati, care stabileste clauzele, dar si obligatiile si drepturile partilor. In ceea ce priveste partile contractului colectiv de munca, acestea sunt urmatoarele:

  • Angajatori sau organizatii patronale;
  • Salariati, reprezentati de sindicate sau de alte forme de organizare, asa cum prevede legea.

Patronatele sunt reglementate de Legea Dialogului Social si reprezinta organizatii ale angajatorilor, autonome, fara caracter politic. Acestea au rolul de a apara si promova drepturile si interesele membrilor sai, dar si concurenta loiala. Organizatiile patronale se constituie prin asociere libera, in functie de sectoarele de activitate, la nivel teritorial sau national. Fiecare patronat isi desfasoara activitatea in baza unui regulament propriu. Totodata, doua sau mai multe patronate se pot asocia in federatii patronale. La randul lor, doua sau mai multe federatii patronale pot contitui o confederatie patronala.

In acelasi timp, sindicatele sunt reglementate de Codul Muncii si reprezinta asociatii care au rolul de a apara drepturile angajatilor si de a promova interesele profesionale ale acestora. Sindicatele sunt constituite prin asociere libera, in functie de sectoarele de activitate. Tot sindicatele participa la negocierea contractelor colective de munca si, la cerere, ii pot reprezenta pe angajati in cazul conflictelor la locul de munca. La fel ca patronatele, si sindicatele se pot asocia in federatii sindicale sau confederatii sindicale.

Conform legii, la incheierea contractelor colective de munca partile sunt considerate libere si egale. Acestea vor negocia clauzele, tinand cont de drepturile si obligatiile fiecarei parti implicate.

Citeste si Ce inseamna contabilitatea primara, legislatie si aptitudinile unui contabil

Care sunt clauzele principale ale contractului colectiv de munca

Scopul contractelor colective de munca este de a apara interesele si drepturile partilor implicate, astfel incat sa fie limitate sau prevenite orice posibile conflicte la locul de munca. De aceea, orice contract colectiv de munca trebuie sa cuprinda anumite clauze, precum:

  • Partile contractante;
  • Salarizare si alte drepturi salariale;
  • Conditii de munca si protectia muncii;
  • Timpul de munca si timpul de odihna;
  • Formarea profesionala;
  • Sanatatea si securitatea in munca;
  • Incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractului individual de munca;
  • Dispozitii generale;
  • Dispozitii finale.

Clauzele contractului colectiv de munca trebuie sa stabileasca obligatii si drepturi in conditiile stabilite de lege. Printre aspectele pe care le reglementeaza contractele colective de munca se mai numara si acordarea indemnizatiilor pentru angajatii care calatoresc in interes de serviciu, decontarea cheltuielilor de cazare si transport, verificarea aptitudinilor inainte de angajare, conditiile de suspendare a contractului de munca in care angajatul lipseste nemotivat si alte asemenea.

Mai mult, la incheierea contractelor individuale de munca, acestea nu pot sa stabileasca drepturi care sunt inferioare celor din contractul colectiv de munca. In cazul in care apar modificari privind conditiile de munca e bine de stiut ca anumite clauze ale contractului colectiv de munca pot fi renegociate ulterior. Contractul colectiv de munca trebuie semnat atat de angajator, cat si de angajati.

La contractul colectiv de munca pot fi incluse urmatoarele anexe:

  • Grila de salarizare;
  • Regulamentul intern;
  • Planul de formare profesionala;
  • Procesul verbal de negociere a contractului colectiv de munca.

Acte necesare pentru inregistrarea contractului colectiv de munca la ITM

Pentru a inregistra un contract colectiv de munca la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) sunt necesare urmatoarele documente:

  • Copie a certificatului de inregistrare ONRC (Oficiul National al Registrului Comertului);
  • Copie a actului constitutiv/statut;
  • Dovada convocarii partilor indreptatite sa participe la negociere;
  • Imputernicirile scrise pentru reprezentantii desemnati (negocierea si semnarea CCM) si copie CI;
  • Dovezi de reprezentativitate ale partilor (copie sentinta civila pentru sindicate si copie CI ale celor mandatati sa negocieze;
  • Proces-verbal de alegere a reprezentantilor salariatilor si lista cu semnaturile salariatilor care au participat la alegerea lor;
  • Procese-verbale ale negocierii (un exemplar pentru fiecare parte semnatara, plus unul pentru depozitar);
  • Grila de salarizare.

Acte necesare pentru inregistrarea actelor aditionale la ITM

Pentru inregistrarea actelor aditionale la contractul colectiv de munca sunt necesare urmatoarele documente:

  • Copie proces-verbal de alegere a reprezentantilor salariatilor/proces-verbal de alegere, alaturi de lista cu semnaturile salariatilor care au participat la alegerea lor;
  • Copie CI a partilor mandatate sa negocieze si sa semneze actul aditional;
  • Dovada convocarii partilor indreptatite sa participe la negociere;
  • Imputernicirile scrise pentru reprezentantii desemnati (negocierea si semnarea actului aditional) si copie CI;
  • Dovezi de reprezentativitate ale partilor (copie sentinta civila pentru sindicate si copie CI ale celor mandatati sa negocieze;
  • Proces-verbal de alegere a reprezentantilor salariatilor si lista cu semnaturile salariatilor care au participat la alegerea lor;
  • Procese-verbale ale negocierii (un exemplar pentru fiecare parte semnatara, plus unul pentru depozitar);
  • Grila de salarizare.

Negocierea contractului colectiv de munca

Asa cum am mentionat anterior, un angajator nu este obligat prin lege sa incheie un contract colectiv de munca. Exceptie face cazul in care o unitate are 21 de salariati sau mai multi. Cu alte cuvinte, in acest caz angajatorul este obligat sa inceapa negocierile colective cu salariatii, dar nu neaparat sa si incheie un contract colectiv de munca.

Conform Legii Dialogului Social, angajatorul sau organizatia patronala trebuie sa initieze negocierea colectiva cu cel putin 45 de zile calendaristice inainte de expirarea contractelor colective de munca sau a perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate in actele aditionale ale acestor contracte.

In cazul in care angajatorul nu initiaza negocierile colective, angajatii sau sindicatele pot face o cerere scrisa prin care pot cere acest lucru. Astfel, negocierea colectiva va incepe in termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data comunicarii solicitarii.

In ceea ce priveste durata negocierilor, acestea pot depasi 60 de zile calendaristice doar prin acordul partilor. Bineinteles, contractele colective de munca pot sa prevada si renegocierea anumitor clauze, la termenele stabilite de parti. Este interzisa includerea oricarei autoritati publice in procesul de negociere a contractului colectiv de munca.

Atentie! In situatia in care angajatorul sau organizatiile patronale refuza sa inceapa negocierea colectiva, iar angajatii sau sindicatele cer negocieri, acestia pot fi sanctionati de catre autoritati. Amenzile sunt aplicate de catre inspectorii muncii si pot fi cuprinse intre 5.000 si 10.000 de lei.

Citeste si Impozitul pe profit - legislatie, cum se calculeaza, cand si unde se plateste

Valabilitatea si incetarea contractului colectiv de munca

Contractele colective de munca trebuie incheiate in scris pe o perioada cuprinsa intre 12 si 24 de luni si pot fi prelungite o singura data pentru cel mult 12 luni, cu acordul partilor.

Odata incheiat un contract colectiv de munca, acesta se aplica de la data inregistrarii la autoritatea competenta sau, dupa caz, de la o data ulterioara, in functie de cum au convenit partile implicate.

In ceea ce priveste contractele colective de munca la nivel de unitate, acestea trebuie inregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca. Pentru contractele incheiate la nivelul grupurilor de unitati sau sectoare de activitati, inregistrarea se face la Ministerul Muncii si Justitiei Sociale.

Orice contract colectiv de munca poate sa inceteze la implinirea termenului de valabilitate, la terminarea lucrarilor pentru care a fost incheiat, daca societatea se desfiinteaza sau prin acordul partilor. De retinut ca niciun contract colectiv de munca nu poate fi denuntat unilateral.

Avantajele incheierii unui contract colectiv de munca

Scopul unui contract colectiv de munca este de a apara interesele si drepturile partilor implicate, astfel incat sa fie limitate sau prevenite orice posibile conflicte la locul de munca. Acest lucru este posibil prin stabilirea unor clauze referitoare la conditiile si raporturile de munca.

Contractul colectiv de munca promoveaza totodata existenta unor relatii de munca echitabile si asigura securitatea sociala a tuturor angajatilor. Mai mult decat atat, conflictele de munca pot fi solutionate mai eficient daca exista un astfel de contract.

Recommended articles