Ce este un cod CAEN si de ce ai nevoie de el pentru infiintarea unei firme
Data publicare articol:
Data revizuire articol:
Fiecare antreprenor, atunci cand are o idee de business, trebuie sa infiinteze o societate pe care sa o inregistreze la Registrul Comertului. Astfel, in etapa de inceput din procesul de infiintare a firmei, pe langa denumirea societatii trebuie stabilit si codul CAEN in functie de obiectul de activitate. Conform legislatiei romanesti, toate firmele si persoanele fizice autorizate au obligatia de a-si alege cel putin un cod CAEN in vederea desfasurarii activitatii. Descopera in acest articol tot ce trebuie sa stii despre alegerea unui cod CAEN potrivit profilului afacerii tale.
- Ce este codul CAEN si de ce ai nevoie de el pentru infiintarea unei firme
- Cum identifici codul CAEN potrivit pentru firma ta. Lista coduri CAEN 2022
- Cum poti sa primesti autorizare pentru codul CAEN
- Sanctiuni si amenzi pentru nerespectarea codului CAEN
- Cum se poate schimba un cod CAEN
Ce este codul CAEN si de ce ai nevoie de el pentru infiintarea unei firme
Un cod CAEN reprezinta un criteriu de clasificare a activitatilor economice din Romania, denumirea insasi fiind un acronim de la „Clasificarea Activitatilor din Economia Nationala”. Astfel, in functie de obiectul de activitate al afacerii tale, trebuie sa identifici un cod CAEN corespunzator. Ca regula generala, orice afacere are un singur obiect principal de activitate caruia ii corespunde un singur cod CAEN.
Codul CAEN principal este stabilit prin intermediul actului constitutiv al societatii si este tiparit pe certificatul de inregistrare eliberat de ONRC.
Cod CAEN secundar
In situatia in care, pe langa activitatea principala, afacerea desfasoara activitati secundare care nu se incadreaza in acelasi cod CAEN, acest lucru va trebui mentionat in actul constitutiv si vor trebui identificate codurile CAEN aferente activitatilor secundare.
Important de stiut: spre deosebire de codul CAEN principal, un cod CAEN secundar nu este mentionat pe certificatul de inregistrare a societatii.
Pe langa identificarea activitatilor desfasurate de societati si impartirea acestora pe categorii, stabilirea unui cod CAEN contribuie si la efectuarea de statistici la nivel national cu privire la activitatea firmelor.
Cum identifici codul CAEN potrivit pentru firma ta. Lista coduri CAEN 2022
Identificarea codului CAEN potrivit pentru o afacere tine de obiectul de activitate al unei firme si consta in analiza in detaliu a activitatii afacerii tale si citirea cu atentie a descrierii aferenta codurilor CAEN din lista pusa la dispozitie de ORNC. Lista codurilor CAEN se poate gasi pe site-ul Registrului Comertului.
Principalele aspecte pe care trebuie sa le iei in considerare ipentru identificarea codului CAEN potrivit sunt:
- caracterul bunurilor si al serviciilor realizate;
- utilizarea produselor si serviciilor oferite;
- mijloacele, procesul si tehnologia de productie.
Este indicat ca atunci cand stabilesti codul CAEN pentru afacerea ta sa anticipezi cat mai precis si mai devreme activitatile pe care le vei desfasura. Din moment ce activitatea principala va fi probabil cat se poate de clara in momentul in care decizi infiintarea societatii, stabilirea codului CAEN principal nu va fi dificila, insa in momentul in care exista posibilitatea ca in viitor sa desfasori si alte activitati, este bine sa ai o imagine cat mai clara asupra acestora pentru a putea stabili si codurile CAEN secundare corespunzatoare.
De exemplu, pentru a deschide o spalatorie auto, fie ea clasica, ecologica sau self-service, codul CAEN principal este 4520 – Intretinerea si repararea autovehiculelor.
Pentru prestarea de servicii administrative privind recrutarea de personal, trebuie sa infiintezi o firma cu codul CAEN 7830 – Servicii de furnizare si management al fortei de munca.
O alta afacere foarte populara in Romania sunt magazinele alimentare. Daca iti doresti deschiderea unui astfel de magazin, trebuie sa folosesti cod CAEN principal 472 – Comert cu amanuntul al produselor alimentare, bauturilor si al produselor de tutun in magazine specializate.
👉 Descopera principalele achizitii pe care trebuie sa le faci atunci cand iti deschizi un magazin si cere o oferta personalizata.
In ceea ce priveste o afacere din domeniul constructiilor, codul CAEN potrivit este 4120 – Lucrari de constructii ale cladirilor rezidentiale si nerezidentiale.
Gandind pe termen lung, indiferent de domeniul de activitate al afacerii tale, este important sa te asiguri ca folosesti cele mai bune programe de gestiune si servicii care sa te ajute sa gestionezi afacerea mai bine.
Cum poti sa primesti autorizare pentru codul CAEN
Mentionarea codului CAEN in actul constitutiv nu este suficienta pentru a-ti putea desfasura activitatea, intrucat pentru a genera legal venituri din obiectul de activitate este nevoie si de autorizarea codului CAEN.
Important de stiut: in situatia in care firma ta desfasoara mai multe activitati, nu este suficienta autorizarea codului CAEN principal. Este obligatorie si autorizarea codurilor CAEN secundare corespunzatoare activitatilor secundare de activitate.
Autorizarea codurilor CAEN se face pentru locul in care urmeaza sa se desfasoare activitatea, existand astfel posibilitatea de a primi autorizare in toate cele 3 instante:
- la sediul social – in aceasta situatie firma este autorizata sa desfasoare activitati la sediu;
- la un punct de lucru – in acest caz firma este autorizata sa desfasoare activitati la un anumit punct de lucru ales;
- la terte parti – in aceasta situatie firma este autorizata sa desfasoare activitati in afara sediului social si in afara punctului de lucru.
Autorizarea codurilor CAEN se poate face la infiintarea firmei sau ulterior, in functie de momentul in care doresti sa incepi activitatea in domeniu. Procesul de autorizare a codurilor CAEN consta in depunerea la ONRC a unei declaratii pe proprie raspundere in care trebuie sa mentionezi atat codul CAEN principal, cat si codurile CAEN secundare, daca este cazul.
Sanctiuni si amenzi pentru nerespectarea codului CAEN
In prezent, nu exista o lege clara in care sa fie prevazute sanctiunile si amenzile pe care le-ar putea suporta o firma in cazul in care desfasoara alte activitati in afara de cele declarate prin codul CAEN. Cu toate acestea, exista o lista de activitati care sunt interzise a fi desfasurate de anumite categorii de agenti economici, iar in cazul in care ai stabilit un cod CAEN autorizat si societatea ta desfasoara una din activitatile incluse in lista mentionata, acest lucru poate fi considerat o contraventie si, conform legii nr. 12/1990, poti sa primesti o amenda intre 2.000 RON si 20.000 RON.
Cum se poate schimba un cod CAEN
Un cod CAEN se poate schimba prin actualizarea actului constitutiv al societatii. De asemenea, in acest mod se pot adauga si coduri noi CAEN, ulterior infiintarii firmei. Aceste mentiuni privind modificarea obiectului de activitate trebuie inregistrate la Registrul Comertului si este nevoie de o lista de documente, precum:
- Cerere de inregistrare;
- Un act care sa ateste modificarea actului constitutiv;
- Actul constitutiv actualizat;
- Dovada platii tarifului de publicare in Monitorul Oficial.
Daca este cazul, aditional pot fi solicitate si alte documente precum: certificatul de inregistrare in original sau act care sa ateste faptul ca persoana juridica indeplineste conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar, al protectiei mediului sau al muncii.
Daca atunci cand doresti sa iti infiintezi o firma alegerea denumirii este una facila, atunci cand alegi codul CAEN trebuie sa fii foarte atent si sa tii cont de obiectul de activitate al afacerii tale. Daca nu esti sigur ce cod CAEN este potrivit pentru afacerea ta, poti sa apelezi la un contabil care sa te ajute sa identifici optiunea corecta.
Sursa foto: freepik